Păstrarea memoriei este o acțiune cu totul dezirabilă, în special atunci când este îndreptată înspre încredințarea patrimoniului noilor generații. Deși încăpățânat până peste poate și deseori împietrit până la nesimțire, omul nu se poate sustrage tuturor legilor firii. Bunăoară, nu poate tăgădui că viitorul se află în strânsă legătură cu trecutul. Ce are a face această afirmație cu vopsirea macaralei feroviare, piesă importantă a Muzeului Căilor Ferate de la Jimbolia? Totul…
Există obiecte bine încastrate în anumite intervale temporale, lucruri ce nu se pot descotorosi de atmosfera în care au fost îmbibate intens. În fața lor simțurile se încoardă ca să rămână ancorate în realitatea prezentului. Arată diferit, miros altfel, sunt brăzdate de vicisitudini. Declanșează uimire, spaimă, fiori sau, dacă nu, cel puțin luare-aminte! De altfel, ce atitudine să ai în fața unui utilaj ce a făcut parte din arsenalul naziștilor, folosit la cucerirea Europei? Macaraua a fost fabricată în 1938, în Germania. A ajuns la Jimbolia în 2007 datorită domnului Árpi Ordodi, părintele Muzeului Căilor Ferate din Jimbolia.
Un asemenea utilaj trebuie păstrat pentru toate acțiunile la care a participat. Pentru a nu uita niciodată că urâțenia războiului pătează înfiorător. Pentru a ști ce tabere să alegem atunci când suntem puși în fața unei intersecții hotărâtoare. Pentru că istoria nu trebuie ținută sub preș și nici pe după rugină.
Pentru toate acestea și pentru că între Primăria Orașului Jimbolia, Asociația Acasă în Banat, Asociația Colț de Banat, Regionala CF Timișoara și Stația de Cale Ferată Jimbolia a existat o colaborare bună, macaraua feroviară cu aburi a fost pusă în valoare. Curățirea de rugină și vopsirea s-a făcut de către voluntarii Asociației Acasă în Banat, organizație ce a donat și materialele necesare procesului de reînnoire. Acțiunea s-a desfășurat sâmbătă, 7 octombrie 2023, și s-a produs într-un context favorabil pentru că în aceeași perioadă Primăria Orașului Jimbolia susține reabilitarea turnului de apă și transformarea lui într-un obiectiv vizitabil.
Încă de la primele ore ale dimineții dedicarea voluntarilor a fost exemplară. Cred că niciodată bătrânul utilaj nu a fost înconjurat de atât de mulți oameni interesați a-i face bine. N-a fost ușor deloc! După ce răcoarea dimineții s-a risipit, a devenit căutat orice petic de umbră. Totuși, flexul n-a încetat din șuierat, după cum nici periile de sârmă din fredonat. O armonizare nemaipomenită pentru îndeplinirea unui deziderat firesc, nicidecum utopic. Dincolo de stratul de vopsea s-a așternut și foița unei prietenii transparente, dar și bunul gust al bunului-simț.
Utilitatea eforturilor nu trebuie pusă la îndoială. Estimările dovedesc că în 2023, de la început și până în toamnă, macaraua a fost vizitată de peste 1000 de turiști, ceea ce nu este deloc puțin pentru o localitate de 10000 de locuitori. Să cânte glasul roților de tren în cinstea continuării proiectului! P.S.: Mulțumim tuturor celor care ne iau la împins vagoane!
Opmerkingen