La finele lunii iulie, între 26 și 28, s-a consumat a XXV-a ediție a Zilelor Jimboliene. Așteptat de unii, indezirabil pentru alții, festivalul este deopotrivă provocator și necesar. Nu intenționez să demonstrez trăsătura ostentativă a evenimentului pentru simplu fapt că aceasta are o eficiență de invidiat, pe alocuri chiar dezarmantă. Caut mai degrabă să exprim frugal și în parte motivul pentru care proiectul este încă util comunității. Să-mi fie iertate, așadar, subiectivismul și abordarea părtinitoare, ambele justificate prin alegerea de a elabora strict pe baza activităților la care am participat sau pe care le-am susținut. Exclud, prin urmare, programul muzical aferent scenei din centrul localității.
În primul rând, festivalul are marele merit de a aduna un număr însemnat de oameni în jurul acțiunilor cultural-sportive organizate în cele trei zile. Anul acesta evenimentele cuprinse în program au strâns circa 1000 de participanți. Nu sunt adeptul cantității în detrimentul calității, așa că mă grăbesc să focalizez miezul subiectului. Ca să existe, valorile n-au nevoie de confirmare din partea maselor. Bunăoară, abnegația medicului Diel e o realitate la fel de vie precum înțelegerea între etniile Jimboliei. Nici prima, nici a doua nu depind de numărul celor ce cred în ele, dar în cazul amândurora propagarea se face prin intermediul mulțimilor.
Înțelegerea așternută între etniile localității s-a văzut mai cu seamă în firescul conlucrării. Cei care au legat mai multe activități pot confirma că a existat o bucurie a colaborării, așternută asupra tuturor activităților culturale și sportive. Am plecat de la toate evenimentele încărcat cu voioșia celui ce a găsit panaceul căutat. Mi-am oblojit rănile provocate de maliția confruntărilor cotidiene și am uitat pentru câteva zile de pericolul dezintegrării. A contat, bineînțeles, (re)întâlnirea cu jimbolieni de-aici sau de-aiurea și, mai cu seamă, reîmprospătarea speranței lăuntrice că purtătorii de comunitate nu sunt puțini.
Încerc să descos câteva dintre acțiunile petrecute pentru a releva o parte a câștigurilor provocate. La Clubul Copiilor întâlnirea colecționarilor a evidențiat importanța păstrării memoriei și frumusețea obiectului devenit vas al experienței de viață. Prezentarea de carte organizată de biblioteca orășenească s-a înscris în lăudabilul efortul al instituției de a promova autorii regiunii. Concursul de frumusețe canină a reprezentat un necesar moment ludic, presărat totuși cu seriozitatea respectului față de animalul de companie. Întâlnirea șvabilor jimbolieni a oferit un bun context pentru reluarea legăturilor, în timp ce la sărbătoarea ungurească cei prezenți s-au petrecut unii pe alții înspre polul veseliei. Favorabile comunității au fost și cele două simpozioane internaționale de artă, ale cărora lucrări au fost vernisate în prima zi, dar și utilizarea numelor celor șapte jimbolieni uciși de naziști în septembrie 1944 ca denumiri simbolice pentru tot atâtea străzi din localitate. Lansarea albumului fotografic Jimbolia 100 a readus în prim plan aniversarea unui secol de administrație românească, iar cele două trupe de dansuri, formația de balet și evenimentele sportive s-au încadrat în norma activităților tradiționale.
Pornind din 1998, de la prima sa ediție, festivalul s-a constituit într-un context al întâlnirilor proverbiale. Înțelegem cu toții, în special după perioada respectivă, cât de importantă este revederea. Dar sărbătorirea Jimboliei înseamnă mai mult. Ea are profunzimea regăsirii. Să ne aducem aminte de Petre Stoica și de rostul primei expoziții organizate în cadrul Zilelor Jimboliene. În siajul expunerii de obiecte locale Doru Timofte a consemnat în Observator de Jimbolia (1): „La sfârșit, te încearcă o părere de rău că visul s-a sfârșit și parcă ai vrea s-o iei de la capăt“. Care vis? Năzuința într-o variantă a Jimboliei veșnic mai bună pentru care trebuie s-o iei necontenit de la capăt.
Descoaserea Zilelor Jimboliene este, de fapt, un pretext util fiecărui potențial purtător de comunitate. E indicat ca măcar răzleț să ne reamintim că Jimbolia aparține celor ce contribuie la devenirea ei. Mersul agitat al lumii a transformat timpul și energia omului în bunuri de preț. Cine investește o parte din viața sa în comunitatea locală are tot dreptul să înțeleagă Jimbolia ca fiind a sa. Doar că odată cu felia de localitate vine și responsabilitatea conlucrării. Că se poate a demonstrat-o Zilele Jimboliene.
(1) Timofte, Doru; Jimbolia în unicate; Observator de Jimbolia, Jimbolia, nr. 32 (181), 21-27 august 1998, p. 5.
Ajută-ne să păstrăm activ JimboBlog!
Articolele de pe JimboBlog pot fi citite gratuit! Însă găzduirea lor pe internet ne costă circa 400 de euro pe an. Pentru că JimboBlog e o inițiativă non-profit, te rugăm să ne ajuți să păstrăm online această pagină de internet. Donează 95 de lei sau apasă pe butonul Modificare sumă ca să introduci orice sumă dorești!
Comments