HOG-Hatzfeld a finanțat cu 3.000 de euro (mai mult de 13.000 lei) lucrările de modernizare a ceasului de 86 de ani din turnul bisericii, care a fost mult timp nefuncțional. Inițiativa lucrărilor de reparații a aparținut lui Josef Remte, trezorier și membru al consiliului de administrație al HOG Hatzfeld, care militase pentru această măsură încă de la apariția problemei și care s-a ocupat de buna desfășurare a lucrărilor întreprinse de meșterul ceasornicar specializat în ceasuri bisericești, domnul Alexandru Jakabházi din Cluj-Napoca. Pentru implicarea sa se cuvine să-i aducem mulțumiri prin prezentul articol. [...]
Până în secolul al XIX-lea nu există aproape nicio informație despre ceasul turnului bisericii. Potrivit biroului parohial jimbolian, ceasul bisericii a fost realizat de către maestrul Stéhlik Jószef în 1906 în atelierul de ceasuri a lui Müller János din Budapesta. Actualul ceas, datând din 1936, a fost construit de cei doi ceasornicari jimbolieni, Josef Reinholz și Johann Lutsch. Acești doi meșteri au instalat astfel de ceasuri în perioada anilor '30 și în cadrul altor comunități, ca de exemplu la Tomnatic. „În total, timp de 86 de ani ceasul din turnul bisericii din Jimbolia a trebuit să fie tras la fiecare 24 de ore și întreținut de către îngrijitorul bisericii” - afirmă Attila Kiss, cel ce a fost responsabil mult timp de funcționarea ceasului. În urma înlocuirii sistemului mecanic al ceasului cu unul digital, acționat pe baza frecvențelor radio, clopotele vor fi acționate de acum înainte în mod electric. Mecanismul mecanic al ceasului, vechi de 85 de ani, va rămâne în continuare în turn ca piesă de muzeu.
În Jimbolia, meseria de ceasornicar are o lungă tradiție. În lucrarea „Geschichte der Gewerbelehrlingsschule der Gemeinde Jimbolia“ (Istoria Școlii de Meseriași a Comunei Jimbolia), apărută în 1935 sub numele lui Franz Feil, se menționează că între anii 1885 și 1912 au fost inițiați în această meserie, de către meșterul Heinrich Berwanger, 12 ucenici din Jimbolia și din împrejurimi. Astfel, se poate presupune că ceasornicarii Johann Marx și Hans Schnur - ultimul având sediul afacerii în strada Republicii, după cum încă își mai pot aminti vârstnicii - și-au făcut ucenicia la școala de meseriași. Ca simbol al unei bresle puternice de ceasornicari ce a activat aici, au existat până în anii '70 două turnuri cu ceas, de aproximativ 1,5 metri, amplasate pe acoperișul casei familiei lui Hugo Wild, pe Mainzer-Gasse (strada Liviu Rebreanu, Calea Timișoarei) și a lui Josef Reinholz, pe strada Avram Iancu. Spre deosebire de aceasta, J. Lutsch și-a montat ceasul pe frontonul casei, loc care poate fi și astăzi observat. [...]
Deși biserica a fost conectată la rețeaua electrică a localității în 1917, în 1960, în contextul unor reparații importante la cruce, a fost înlocuită fața emailată a ceasului cu una din sticlă, care să poată fi iluminată pe timp de noapte. *Fragmente din articolul domnului Michael Vastag, „Kirchturmuhr wieder voll funktionsfähig Ein Beitrag zur Geschichte der Hatzfelder Turmuhren”. Traducere: Sergiu Dema
Commentaires