În 7 februarie 2024 Statul Major al Forțelor Aeriene va coordona la Jimbolia un eveniment de promovare a ofertei educaționale a Forțelor Aeriene. Acțiunea se va desfășura la Casa de Cultură a Orașului Jimbolia începând cu ora 11.30.
Alte astfel de acțiuni se vor desfășura și în alte localități. Iată programul campaniei:
– pe data de 5 februarie, Arad (Ineu);
– pe data de 6 februarie, Bihor (Salonta);
– pe data de 7 februarie, Timiș (Jimbolia);
– pe data de 8 februarie, Hunedoara;
– pe data de 9 februarie, Mehedinți (Orșova).
În cadrul întrunirilor, desfășurate cu sprijinul centrelor militare județene, atât elevii de liceu, cât și persoanele interesate de o carieră militară, vor afla detalii privind oferta educațională a învățământului militar din cadrul Forțelor Aeriene Române, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi selecționați și a urma cursurile acestor instituții militare de învățământ superior și postliceal. Totodată, li se vor prezenta aspecte legate de cariera piloților și a militarilor Forțelor Aeriene, oferite de reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, de militari din cadrul bazelor aeriene și de la subunitățile de radiolocație ale Brigăzii 76 Supraveghere, Cercetare și Avertizare Timpurie prin Radiolocație.
La sfârșitul fiecărei activități, în funcție de condițiile meteorologice, aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române vor survola locațiile. Activitatea este condusă de reprezentanți ai Oficiului personal și mobilizare din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene, iar la activitate pot participa atât elevii din clasele terminale din colegiile tehnice și reale din județele vizate, respectiv Arad, Bihor, Timiș, Hunedoara și Mehedinți, cât și persoanele interesate de o carieră militară.
Comentários