În anul 1989 o tânără familie se muta la Jimbolia. Pentru localitatea noastră chiar și atunci era vremea unui du-te - vino permanent. Mulți germani aleseseră să părăsească definitiv heimatul. Unii jimbolieni se îndepărtau legal, în urma unei înțelegeri imorale între statul român și cel german, alții îndrăzneau să fugă clandestin, punându-și viața în pericol. În schimbul despărțirilor, în Jimbolia venea populație preponderent românească, din alte zone ale țării sau ale Banatului, pentru a-și câștiga existența lucrând, în special, la fabricile de aici.
Tânăra familie s-a stabilit pe strada Vlad Țepeș, într-o locuință specifică Futokului. Ciudat lucru! Aici casele aveau ascunsă în dimensiunea lor o oarecare pedagogie a smereniei, care, de altfel, radia și din structura cochetei străzi. Casele îngrijite inspirau un îndelung sentiment primăvăratic, iar mozaicul etnic era deosebit. Aveai impresia că ulița e atât de îngustă tocmai pentru a ține laolaltă ingrediente ce nu se-mpacă una cu alta. Dar nu era așa! Strada, cu doar 20 de numere de casă, cuprindea nemți, unguri, țigani, români, slavi - cu toții adunați într-un melanj bine armonizat.
În stânga tinerei familii locuia Mári néni, o bătrână de o bunătate ruptă din basmele cu Sfânta Vineri, iar în dreapta era așezată familia mixtă Bandi și Lisa Szőke. Bandi bácsi, maghiar, era muncitor la calea ferată, iar Lisa-tant, nemțoaică, avea aura unei mame prin definiție. I-aș putea caracteriza în multe cuvinte, dar mă rezum la atât: curtea lor era plină cu flori.
Cât de greu este să fii nou-venit într-o localitate străină o știu bine jimbolienii noștri plecați peste hotare. Cât îți este de greu să te integrezi într-o comunitate despre care nu știi dacă te va accepta sau nu! Atât de multe necunoscute ce par a nu fi lămurite, cel puțin pentru o bucată lungă de timp. Și totuși, nu mult după noua mutare pe strada lor, Lisa-tant s-a pus să facă prăjituri specifice bucătăriei austro-ungare - cunoscătorii știu la ce mă refer. Doar că, de data asta, dulciurile au avut o altă destinație decât de obicei. Bandi bácsi a luat farfuria pe care erau așezate și a pornit spre casa noilor vecini. A bătut la poartă. A așteptat. Nou-veniții au remarcat că îi caută cineva. Cum? De ce? Într-o localitate străină? Cu scepticismul unor încă neacceptați s-au prezentat la poartă. Deschid. Cine-i? Bandi bácsi, vecinul din dreapta, dar nu cu ceartă, ci cu un mesaj extraordinar: <<Bine ați venit la noi pe stradă!>>, spuse maghiarul către români înmânându-le prăjitura și vorbind într-o română curată. Așa s-au stârnit, acolo și atunci, amintiri ale dragostei, vii și după 30 de ani.
#casadecultrurajimbolia #cdeculturaJimbolia #unarticolpezijimbolia #cdeculturaJimbolia #c_de_culturaJimbolia #jimboblog
コメント