top of page
Poza scriitoruluiJimboBlog

Bine faci, bine primești


De multe ori ne raportăm la trecutul Jimboliei ca la ceva glorios. Desigur, afirmația trebuie făcută într-un context cât se poate de ponderat. Adevărul este că, în trecut, au existat capitole ale cotidianului jimbolian care au funcționat mai bine decât o fac acum și altele, desigur, care au funcționat mai rău. În cazul situațiilor în care comunitatea noastră nu stă prea bine există, pe termen lung, o singură soluție: educația.

Trebuie specificat încă de la început că prin „educație” nu facem referire, în mod obligatoriu, la ceea ce învață copiii la școală, ci prin educație trebuie să înțelegem totalitatea acțiunilor constructive întreprinse de cineva pentru îndreptarea altcuiva. În realitate, cu toții suntem educatori unii pentru alții tocmai pentru că interacționăm, direct sau indirect, între noi. Aspectul acesta poate reprezenta o binecuvântare sau o corvoadă. Ba mai mult, suntem supuși procesului educativ toată viața noastră.

Orice înjurătură aruncată pe stradă, la voia întâmplării, orice ambalaj scăpat în mod voluntar din mână, orice câine alungat dintr-o gospodărie sau, cu alte cuvinte, orice capriciu care se abate de la normele unei societăți civilizate scade calitatea comunității noastre nu doar prin răul făcut atunci, ci și în viitor, prin exemplele greșite pe care le oferim unii altora. Cât despre spațiul virtual jimbolian, despre comportamentul nostru pe rețelele de socializare, nici să nu mai vorbim!

Măsurile corective, așadar, sunt simple, la îndemâna tuturor. Și dacă se dorește, într-adevăr, o comunitate sănătoasă, nu sunt opționale! Ba mai mult, în cazul în care vreun jimbolian este nemulțumit de comunitatea sa să se gândească, mai întâi, dacă exemplul personal este unul pozitiv, dacă a educat, prin comportamentul său, pe oricine altcineva din comunitate. O persoană, însă, care alege să-și exprime nemulțumirea înjurând pe Facebook și prin alte medii, nu poate oferi în niciun caz un exemplu pozitiv și, prin urmare, acea persoană cere ceva ce ea însăși nu oferă! Și, până la urmă - nu-i așa? - „ce dai, aia primești”.

Jimbolia - Fotografie: Cristina Dema

7 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page