Jimbolianul Karl von Möller și România Mare
- JimboBlog
- 1 iul. 2020
- 4 min de citit
În vara acestui an organizam la Muzeul Presei „Sever Bocu” din Jimbolia, împreună cu Cristina și Mona, un moment dedicat Anului centenar. Așa că ne-am pus și am scotocit printre ziare și alte publicații până ce am dat de suflul anului 1918. Era bine conservat în articolele de atunci. Vibrația, forfota, tumultul, se simțeau și după 100 de ani. Oare chiar au trecut anii?
Deși am găsit ceea ce am căutat, nu eram mulțumiți. Lipsea ceva! Lipsea un pic de savoare locală. Am dat fuga și-am căutat prin publicații șvăbești și am întrebat acolo unde trebuie atunci când ai astfel de dileme: Erwin Zappe, Oswald Zachari, Hans Jirkowski și Detlef Strunk. De la fiecare am primit câte o bucățică a aceluiași puzzle.
Am mai scris despre faptul că Jimbolia nu a devenit pământ românesc cu ocazia Unirii din 1918. Dar există, oare, vreo personalitate locală care să fi avut vreun rol direct, indirect, îndepărtat chiar, asupra ideii de România Mare? Profesorul Detlef Strunk a oferit răspunsul la această întrebare, iar eu mă simt dator să îi răspândesc ideea: Karl von Möller.
Încă din anul 1914, de la izbucnirea războiului, bărbații Banatului au fost chemați la arme. Unii dintre ei au oferit familiilor ultimele îmbrățișări. Și nu doar maghiarii Banatului urmau să lupte, ci și cei ce aparțineau altor etnii. De exemplu, Timișoara era reședința unui regiment austro-ungar numit k.u.k. Infanterieregiment „Ritter von Frank“ Nr. 61. Acesta era format din perspectivă etnică din următoarele procente: 38% români, 37% germani, 20% maghiari. De altfel, la Timișoara Karl von Möller, născut la Viena în 1886, avea să primească prima misiune cu adevărat importantă în cadrul grupului 34. Infanterietruppendivision. După ce a participat la campaniile din Serbia și din Galiția a urmat o perioadă petrecută la Viena după care, având gradul de locotenent-colonel, a trecut la conducerea k.u.k. Infanterieregiment „Erzherzog Ludwig Viktor“ Nr. 65 care era staționat la Munkács.
De aici încolo, povestea lui Karl von Möller devine cu adevărat interesantă. Dar, pentru a avea o idee cât mai clară asupra acțiunilor ce urmează este important să facem o descriere a inamicului: Béla Kun. Evreu la origini, și-a maghiarizat numele din Cohen în Kun. A activat ca ziarist în Cluj. Prima parte a vieții sale pare să fie o pendulare între poli: pe de o parte se face acuzat de delapidare și de scrierea unor articole anarhiste, pe de altă parte se înrolează voluntar în armata austro-ungară pentru a participa la război. Se distinge chiar în acțiunile militare și, ca atare, este decorat. Dar, după acest urcuș urmează coborâșul. Este luat prizonier de către ruși și internat în lagărul de la Tomsk. Acolo, Béla Kun înțelege că biletul de scăpare este trădarea. Prin urmare, începe să ofere rușilor informații. Pentru acest serviciu este recompensat de conducerea bolșevică de la Moscova. Lenin îl însărcinează să răspândească revoluția bolșevică în Ungaria. La finalul anului 1918 se întoarce în Ungaria și, finanțat de ruși, începe propagarea bolșevismului printre maghiari. Pozează într-un salvator al națiunii maghiare folosindu-se și de promisiunea că încearcă să redea Ungariei granițele ei vechi. Așa că, nu mai stă pe gânduri și desfășoară câteva incursiuni în Transilvania făcând astfel victime câteva mii de români. Béla Kun plănuia unirea Ungariei cu Rușia bolșevică, un deziderat ce nu s-a înfăptuit. În 4 august 1919 armata română intra în Budapesta. Astfel se încheia încă un capitol din partea aceasta a Europei.
Care este, așadar, meritul lui Karl von Möller în toată această poveste? Colonelul se întorcea cu regimentul său la Munkács, unde acțiunile revoluționarilor bolșevici erau în toi. Deși nu avea ordin în acest sens, viitorul jimbolian nu suportă acțiunile acestora și intervine risipind astfel mișcarea bolșevică din acea localitate. Putem presupune că Munkács avea un rol important pentru bolșevici întrucât se afla aproape de granița dintre Ungaria și Republica Sovietică Federală Socialistă Rusă. După această ispravă, Karl von Möller este trecut în rezervă. Să se fi întâmplat, oare, acest lucru pentru că a desfășurat o acțiune - binevenită până la urmă - fără a avea vreun ordin în acest sens?
În fine, după trecerea în rezervă, colonelul a hotărât să se stabilească - surpriză - la Timișoara, deși capitala Banatului fusese cedată românilor. Nu s-a întors la Viena, ci a rămas în Banat, a devenit viceprimarul Timișoarei și a luptat pentru drepturile minorității germane din Regatul României fiind ales de 4 ori în Parlament. S-a stabilit la Jimbolia căsătorindu-se cu jimbolianca Grete Jung. Tot aici este și înmormântat.
Nu trebuie ascuns faptul că a fost acuzat de naționalism exagerat. Unii folosesc cuvinte cu greutate când îl descriu. Nu se dau în lături, ci folosesc ideea că ar fi cochetat cu nazismul. Contează, însă, și perspectiva din care sunt privite lucrurile. Care dintre noi românii, locuind în altă țară și dorind să apere drepturilor românilor, nu ar risca să fie acuzat de naționalism? Autor: Sergiu Dema Bibliografie: Hatzfelder Heimatblatt, https://ro.wikipedia.org, http://kuk-ir61.net/, prof. Detlef Stunk.
Karl von Möller (sursa: https://ro.wikipedia.org)
Casa în care a locuit Karl von Möller la Jimbolia. (sursa: Sergiu Dema)